Ce se-ntâmplă-n ţara aiasta?

 Eu nu ştiu dacă-mi iubesc sau detest poporul. La ce am asistat în luna ianuarie, a fost, de departe revoltător. Nu, nu mă refer la oamenii cu sânge de ostaşi care au stat în frig şi-n miros de gaz şi-au protestat pentru o ţară mai "cumsecade"; mă refeream la denigratorii care te fac să te trezeşti dimineaţă cu întrebarea "De ce m-am născut în ţara asta?". Lichelele de genul ăstora mă obligă la o repulsie nemaipomenită vis-a-vis de dulcea noastră Românică. Dar sunt şi momente când aflu că nu ştiu care român a realizat o anume realizare formidabilă şi atunci îmi zic "Păi da, că românii sunt destepţi şi cei mai tari!".
 
 Dar tristul adevăr ne indică faptul că nu. Nu suntem cei mai tari, iar ăsta nu e un şoc. Nu ne încadrăm pe scara civilizaţiei moderne şi nici pe cea a unui popor unit. Poate acum vreo douăj'doi de ani, lucrurile stăteau altfel din punctul asta de vedere, al fraternităţii, iar, din păcate, lucrurile stau la fel ca acum douăj'doi de ani din punct de vedere evolutiv. Rămas-am în urmă mult de tot.
 
 Mai există speranţă?! Poate că da, cine ştie. Eu am prins revoluţia în stare de fetus, dar sunt convinsă că oamenii la ora aia au oftat necăjiţi, dar mulţumiţi că au scăpat de ce-a fost mai rău. Zicea cineva că istoria se repetă?! Care-o fi netrebnicul care a grăit blestemul asta nenorocit de real?
 
 Poporul român a fost odată. Acum au mai rămas doar câţiva pierduţi într-o mixtură de ciobani, sălbatici, semidocţi, mediocri în care s-au infiltrat două etnii manipulante, una care vrea să ne fure şi altă care deja fură de mult.
 
 Din vorbele înţeleptului care ne pişa în freză pe toţi, opinez că asta facem şi noi, românaşii : ne pişăm în freză cu guvernări idioate, ne pişăm în freză cu gaze lacrimogene, ne pişăm în freză cu cocktailuri molotov şi, spre regretul tuturor, se pare că ne pişăm în freza mândriei de a fi român.