Astazi ("cel mai cotidian" si pozitiv inceput) creierasul meu s-a trezit putin din hibernarea de iarna (ar fi cazul ca vin examenele, nervoasele), si anume, m-am gandit la prietenii mei. Stiu ca-i un subiect mainstream, e si mai mult un cliseu, dar intamplarea face ca...nu ma prea intereseaza. Trecand peste episodul de indiferenta la care tocmai ati asistat, azi (da, astazi 10 ianuarie 2012) un vecin care mereu mi se adreseaza cu "Buna ziua, vecinica!", isi aducea in casa o mare masa de lemn. Neavand loc pe unde sa trec ca sa ies de pe palier si observand ca nici el nu ma vede, am zis cu o voce stinsa "Pardon!". Domnul "vecinel" (ca sa-l tratez si eu cu aceleasi parazitare politeturi diminutivate) imi ofera o tuse tebecista si zice : "Da, domnisoara, poftiti! Ma scuzati ca am blocat drumul...va fac loc, cum sa nu, doar suntem prieteni." Opaa!
Si uite-asa am scos pamente de la naftalina si am inceput sa meditez asupra faptului si vesnicei, oarecum retorice, intrebari "Cati si care sunt prietenii mei?"
Toata lumea vrea sa fie prietena cu cineva. Nu zic prietenoasa, pentru ca nu se incadreaza suficient de mult in ceea ce vreau sa zic; tata vrea sa vorbesc cu el ca si cum as vorbi cu un prieten (like that's ever going to happen), mult iubitul imi este deja cel mai bun prieten, membrii familiei se impun a fi prieteni, prietenii din copilarie trebuie sa urmeze de-a pururi calea de prieteni(de aia se si numesc "prieteni din copilarie"), colegii de liceu sunt prieteni, pe Facebook am prieteni...asa de multi prieteni sa fie? Nu ahtiez de nicio culoare sa definesc prietenia si notiunea de prieten. Recunosc ca e foarte la moda tema si, cum ziceam mai devreme, inca nu am iesit de tot din hibernare.
Si ca sa trag o linie si-o concluzie, asa de prieteni imi sunt toti, incat cred ca pana la urma cel mai sincer prieten va ramane domnul Vecinel.
*a se mirosi ironia si farama de agasare
No comments:
Post a Comment
Shoot!